O scrisoare deschisă
Cu ocazia morții părintelui Flavio Roberto Carraro, fost episcop de Verona între 1998 și 2007, actualul episcop al diecezei, mons. Giuseppe Zenti, intervine pentru a da indicații electorale preoților din dieceză, care, la rândul lor, ar trebui să îndrume votul credincioșilor.
La câteva zile după difuzarea scrisorii episcopului Zenti, părintele Marco Campedelli i-a răspuns printr-o scrisoare deschisă. Urmează textul scrisorii părintelui Marco Campedelli.
«Inițiativa episcopului Zenti (scrisoarea din 18 iunie) poate fi considerată un incident de parcurs? Privind în urmă, nu poate fi însă citită ca fiind înscrisă în modul său de a se pune în raport cu orașul? Și în raport cu felul lui de a interpreta rolul de episcop?
În 2015 destinatarii erau alții: profesorii de religie cărora le-a indicat să-l susțină pe candidatul lui Salvini la alegerile locale, acum destinatarii sunt preoții și diaconii. Dar există o diferență în modul de a vorbi și în modul de a se prezenta?
Episcopul Zenti a interzis unui grup mare de tineri dintr-o parohie din oraș să facă o experiență ecumenică, creând un adevărat disconfort acelor fete și băieți care studiaseră Conciliul și calea ecumenică a Bisericilor. Cât de mult afectează anumite interdicții viața unui tânăr care și-ar dori o Biserică deschisă și convivială?
Tema abuzurilor de la Institutul Antonio Provolo din Verona a făcut înconjurul lumii. Cum a fost tratat subiectul la Verona? Cum l-a tratat episcopul Zenti?
Dincolo de conținutul scrisorii în cauză, se poate scrie preoților și diaconilor despre alegerile administrative ale orașului într-o intervenție care poartă acest titlu: Scrisoare pe care episcopul „o adresează tuturor preoților din Verona cu ocazia morții Excelenței Sale Flavio Roberto Carraro”?
Vestea morții este redusă la câteva rânduri aproape birocratice: ziua și ora înmormântării etc…
Mai departe se vorbește despre ceea ce este cunoscut, cu un ultim paragraf despre numirea preoților. Vestea morții părintelui episcop Flavio este contextul potrivit pentru a vorbi despre orientarea politică pentru funcțiile administrative?
Poate fi despărțită figura (iubită și evanghelică) a părintelui capucin Flavio de Sinodul Bisericii din Verona pe care el l-a dorit și l-a însoțit?
„O Biserică discipolă, Sinodală, Tovarășă de călătorie, Martoră extrovertită și solidară”. Acestea sunt figurile Bisericii evocate și sperate în timpul Sinodul dorit de părintele Carraro. De ce a fost uitat acel Sinod? De ce a fost abandonat?
Sinodul este patrimoniul unei Biserici sau este proprietatea unui episcop?
Pentru a ne exercita rolul, trebuie întotdeauna să apelăm la principiul autorității? Autoritatea merge întotdeauna mână în mână cu autoritatea morală?
Astăzi, în 2022, mai este nevoie ca preotul să le spună oamenilor ce să voteze? Suntem siguri că în ceea ce privește viața, cu concretețea ei, laicii sunt mai puțin experimentați decât preoții (care cu privire la viață sunt în realitate mereu puțin în întârziere)?
De ce episcopul Zenti este atât de precis și de detaliat în privința anumitor teme din scrisoare: vorbește despre „gen” „școală catolică”, iar în privința altor teme este atât de generic precum „primirea celor străini”. De ce atunci nu vorbește de „ius soli” sau de „ius culturae”?
De ce a pus atâta râvnă episcopul Zenti în a dori să împiedice și să închidă experiențe din oraș și din provincie deosebit de atente la dialogul cu diversitatea? Precum biserica San Nicolò all’Arena sau Marcellise?
Se spune că Biserica nu este o democrație. Și ar fi acesta un motiv suficient pentru a nu ne exprima disensiunea? Pentru a nu încerca să deschidem noi căi?
Preoții trebuie să se supună întotdeauna? Și ce înseamnă a te supune?
O Biserică care nu promovează dialogul critic, disensiunea inteligentă, poate să se mențină în viață?
Care este rolul Teologiei? Poate fi un „bun public”? Și dacă este, poate exercita o instanță critică chiar și față de autoritatea constituită?
Femeile ce spațiu au? Cât mai trebuie să așteptăm, începând cu Biserica locală, ca ele să ocupe locul care li se cuvine? Fără să fie mereu umilite de o putere clericală și sexistă?
După cum puteți vedea, acestea sunt doar întrebări.
Pentru că sensul acestor cuvinte este de a provoca un dialog, o confruntare, o disensiune inteligentă și responsabilă. O Biserică vie trebuie să renunțe la toate acestea?
O ultimă întrebare: nu este adevărat că ceea ce se șoptește în camere secrete și sacre (chiar și virtuale), în cele din urmă se strigă, din fericire, de pe acoperișuri?».
Pr. Marco Campedelli
Sursa: Adista
