Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții

Duminica a 21-a de peste an – 22 august 2021

Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 6,60-69

În acel timp, mulți dintre discipolii lui Isus care îl auziseră, au zis: «Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?».

Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: «Vă scandalizează acest lucru? Dar dacă l-ați vedea pe Fiul omului urcându-se acolo unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viața, trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred!».

De fapt, Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. Şi le-a zis: «De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl».

După aceasta, mulți dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau cu el.

Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: «Vreți să plecați şi voi?». Simon Petru i-a răspuns: «Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu».

Ioan 6,60-69

Isus a încheiat discursul foarte lung ținut în sinagoga din Cafarnaum, un discurs în care a reușit să-i nemulțumească pe toți: mulțimea, care spera să-l facă rege, pe conducătorii religioși, iudeii, care văd periculozitatea acestui Isus care revoluționează relația cu Dumnezeu și, ceea ce este cel mai dramatic în această pagină – suntem la Ioan, capitolul 6, versetele 60-69 –, îl va costa abandonul din partea multor discipoli ai săi. Evanghelistul scrie: „Mulți dintre discipolii lui care îl auziseră, au spus: „Cuvântul acesta este greu!”. Evanghelistul folosește o singură dată în Evanghelia sa termenul grecesc „skleros”, care, în raport cu un discurs, înseamnă „ceea ce este insolent, ceea ce este jignitor”. Ce a fost ofensiv și insolent în discursul lui Isus? Isus a luat distanță de mitul exodului, al eliberării; Isus a spus în mod clar: „Toți au murit în pustiu”, iar acest lucru era inacceptabil pentru ei. Dar ei înțeleg, de asemenea, invitația lui Isus că trebuie să devină pâine, hrană a vieții pentru ceilalți, iar ei vor să poruncească, vor să domnească, nu vor să-i slujească pe alții și, prin urmare, „Cine poate să-l asculte?”.

„Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau…” – murmură exact ca iudeii, conducătorii religioși – „pentru aceasta, le-a zis: «Vă scandalizează acest lucru?”. Verbul a scandaliza apare aici și apoi în capitolul 16, când Isus anunță persecuția și moartea; prin urmare, se referă la moartea sa. Moartea este cea care scandalizează, moartea lui Isus, pentru că ei cred că moartea este sfârșitul a toate. Și, într-adevăr, spune: „Dacă l-ați vedea pe Fiul omului urcându-se acolo unde era mai înainte?”. Moartea era considerată o coborâre, iar învierea o urcare, și iată fraza lui Isus: „Duhul este acela care dă viața, carnea nu folosește la nimic”. Isus spusese că își va da carnea sa drept pâine. Ce înseamnă că Duhul dă viața și carnea nu folosește la nimic? A mânca pâinea – referința este la euharistie – fără ca apoi să devenim pâine pentru alții, nu folosește absolut la nimic”. „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viață”. Sunt cuvinte care descătușează în om și eliberează energii vitale din ce în ce mai mari, este euharistia, care este un dinamism al iubirii primite și al iubirii comunicate. „Dar printre voi sunt unii care nu cred”. Și-au dat față de Isus o adeziune care nu este radicală, este în vederea propriului lor interes, nu a interesului altora, îl urmează pe Isus pentru propria lor conveniență.

„De fapt, Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda”. În timp ce ceilalți evangheliști dau vestea trădării în contextul cinei pascale, evanghelistul [Ioan] o introduce aici pentru a ne face să înțelegem că acest lung discurs se referă la euharistie. „Şi le-a zis: «De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl»”. Acțiunea Tatălui este de a stimula dorința de plinătate a vieții, dar cine va fi fără Duhul lui Dumnezeu va renunța la ea.

Și iată finalul dramatic: „Din acel moment mulți dintre discipolii lui s-au întors și nu mai umblau cu el”. Dar Isus este dispus să rămână singur, mai degrabă decât să-și schimbe planul de a manifesta lumii iubirea Tatălui. „Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: Vreți să plecați și voi? Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu”. Răspunsul lui Simon Petru este parțial pozitiv, el recunoaște că Isus are cuvinte care descătușează în om o viață indestructibilă, dar în parte este negativ pentru că se referă la Isus ca la „Sfântul lui Dumnezeu”, cu articolul hotărât. Sfântul lui Dumnezeu era Mesia cel așteptat de tradiție, cel care venea să restabilească monarhia, să-i domine pe păgâni, să impună legea, adică acel Mesia al espectativei populare. Este exact expresia pe care a folosit-o omul posedat de duhul necurat tot la Cafarnaum, tot în sinagogă, după cum citim în Evangheliile lui Marcu și Luca, iar aceasta aruncă o lumină sinistră asupra a ceea ce va urma și asupra trădării lui Petru de asemenea.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice