Cine nu se leapădă de tot ce are

Duminica a 23-a de peste an – 8 septembrie 2019

Niciunul dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 14, 25-33

În acel timp, multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: «Dacă cineva vine la mine și nu-și urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul meu.

Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? Pentru ca nu cumva, punând temelia și neputând să-l termine, toți cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, spunând: „Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine”.

Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă poate cu zece mii să-l înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea.

Tot astfel, niciunul dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu».

Luca 14, 25-33

După ce a denunțat legăturile de interes, celebra clică a fariseilor, formată din prieteni, frați, rude și vecini bogați, acum Isus dizolvă aceste interese. Să citim Evanghelia după Luca, capitolul 14, începând de la versetul 25.

„Mulțimi mari mergeau împreună cu Isus”. Isus a început călătoria spre Ierusalim și este urmat de mulțimi mari. De ce? Ei sunt convinși că Isus este mesia cel cuceritor care prelua puterea în Ierusalim. Deci îl urmează pentru a împărți prada. Dacă rămân aproape de el vor împărți puterea cu el și, de asemenea, toate bogățiile cuceririi.

Așadar, văzând această neînțelegere a acestor mulțimi care îl urmează, Isus se oprește și pune trei condiții importante, care sunt valabile pentru totdeauna, pentru că sunt condițiile pentru a-l putea urma. Să le vedem.

„Iar el, întorcându-se”, deci se adresează mulțimii, „le-a spus…”. Prima condiție este aceasta: „Dacă cineva vine la mine și nu mă iubește (literalmente urăște) mai mult decât își iubește tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile și chiar propria sa viață (adică propria existență), nu poate fi discipolul meu”.

Așadar, Isus cere o adeziune care să depășească legăturile de familie. Dacă există una dintre aceste componente, de la tată la soție, copii, soră, sau chiar propria bunăstare sau existență, care poate fi un impediment în a-l urma pe Isus, el ne cere renunțarea.

Cele trei condiții pe care le examinăm acum sunt alegeri ale libertății și alegeri pentru libertate, pentru că îl putem urma numai dacă suntem pe deplin liberi. A doua: „Cine nu-și poartă crucea (literalmente evanghelistul spune ridică, și apoi vom vedea de ce… Crucea nu este niciodată dată de Dumnezeu, ci luată de om, ca o consecință a unei alegeri mature şi total libere de a-l urma pe Cristos) și nu vine după mine, nu poate fi discipolul meu”.

Evanghelistul nu vorbește despre purtarea crucii pentru totdeauna, ci indică un moment precis, punctual, când cel condamnat era osândit la această tortură cumplită. În momentul acela condamnatul trebuia să ridice axa orizontală a crucii – cea verticală era mereu îngropată la locul execuției – și trebuia să meargă spre locul supliciului.

Era un moment groaznic, pentru că era o datorie religioasă, din partea mulțimii, și chiar din partea membrilor familiei, prietenilor și cunoscuților, a persoanelor pe care eventual le-a miluit, să-l insulte și să-l lovească pe condamnat.

Așadar, această imagine a ridicării propriei cruci înseamnă acceptarea disprețului din partea societății; dar nu este o alegere negativă, ci una a libertății. Pentru că atunci când nu mai ținem la reputația noastră, când nu mai suntem condiționați de ceea ce pot să gândească sau să spună alții despre noi, suntem în sfârșit liberi.

Deci aceste trei alegeri pe care Isus ne cere să le facem sunt alegeri ale libertății și pentru libertate. Apoi Isus dă două exemple în care lipsesc mijloacele, lipsesc resursele. Iar surpriza este că soluția nu este să avem mai multe mijloace sau mai multe resurse, ci renunțarea totală. De fapt, Isus spune: „Cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine?”. Iar celălalt exemplu este: „Care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă poate cu zece mii să-l înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii?”.

Iată, sunt două exemple în care lipsesc mijloacele de a întreprinde o afacere. Ne-am aștepta ca Isus să ne ceară să creștem aceste mijloace, aceste resurse, în schimb iată alegerea finală – cea care va face ca o mare parte a mulțimii să-l abandoneze apoi –, iată a treia și ultima condiție, care trebuie luată în serios… Cuvintele lui Isus nu pot fi selectate, cele care ne convin, cele care ne plac și cele care nu.

Toate cuvintele lui Isus sunt cuvinte care comunică viață. Ultima este aceasta: „Tot astfel, niciunul dintre voi (adică mulțimile care îl urmează) care nu renunță la tot ceea ce are, nu poate fi discipolul meu”. Isus știe ce este în inimile oamenilor. Și știm că oamenii sunt dispuși să accepte prima condiție, aceea de a-l prefera legăturilor de familie sau propriei vieți. Isus cunoaște și faptul că oamenii sunt capabili să ridice crucea, să accepte disprețul, dar vai dacă te atingi de interesul oamenilor, dacă te atingi de conveniențele lor!

Așadar, celor care se așteaptă cine știe ce sfaturi spirituale ca să-l urmeze, Isus le cere foarte prozaic, și este foarte clar, să renunțe la toate averile lor. „Nu poate fi discipolul meu”. De ce acest lucru? Pentru că Isus – iar Luca este evanghelistul care dezvoltă acest aspect mai mult decât alții – știe că bunurile sunt bune, utile, servesc pentru a ne face să ne simțim bine și pentru a crea bunăstare, dar se ajunge la un anumit prag al acestor bunuri când omul în loc să posede aceste bunuri, este posedat de acestea.

Dovada este că nu se poate desprinde de ele, nu poate fi generos. Deci, pentru a-l urma pe Isus, trebuie să fim pe deplin generoși. Pentru Isus, noi posedăm numai ceea ce dăruim. Ceea ce este reținut pentru noi nu este posedat, ci ne posedă.

Deci, pentru Isus posesia bunurilor este un impediment. Rezumatul tuturor acestor lucruri este că cei care se bazează pe propriile forțe nu se pot baza pe puterea Duhului Sfânt și nu-l pot primi.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice