Comentariu la evanghelie și alte reflecții pe teme religioase și de spiritualitate
„Biserica, chemată să fie o realitate dinamică animată de Duhul Sfânt și, prin urmare, deschisă acțiunii Domnului care „le face pe toate noi”, încă de la început este tentată să se transforme într-o instituție rigidă reglementată de legi imuabile. Acest lucru implică faptul că Biserica rămâne cu încăpățânare închisă față de orice deschidere…”
Biserica dispune de patru versiuni diferite ale gesturilor și cuvintelor lui Isus din timpul cinei cu discipolii săi. Acest lucru se datorează faptului că autorii nu au intenționat să transmită cronica unui moment, ci semnificația profundă a acestuia. Cina lui Isus este relatată în trei Evanghelii și în Scrisoarea întâi către Corinteni…
Biserica continuă încă să susțină că relațiile homosexuale „sunt condamnate în Sfânta Scriptură ca depravări grave și, mai mult, sunt prezentate drept consecință fatală a respingerii lui Dumnezeu”. Dar, după cum reconstruiește pe ilLibraio.it pr. Alberto Maggi, doctrina represivă a Bisericii este construită pe fundații foarte instabile. Iar mai devreme sau mai târziu va ajunge să înțeleagă că în ochii lui Dumnezeu „nimeni nu trebuie să fie numit profan sau necurat”…
Conducătorii religioși sunt neliniștiți. Au reușit în cele din urmă în intenția lor, dar consideră că uciderea nazarineanului nu a fost suficientă. Isus a murit, este adevărat, dar ei sunt agitați. Își dau seama că nu a fost de ajuns să-l elimine pe cel care i-a denunțat ca hoți, ucigași și impostori. Cu toate acestea, adversarul lor este acum doar un cadavru care zace în mormânt, așa că nu ar trebui să se îngrijoreze. Totuși, agitația este de așa natură încât, a doua zi după moartea și înmormântarea lui Isus, în ciuda faptului că este sâmbăta, un timp de odihnă absolută, marii preoți și fariseii se întâlnesc cu Pilat. (…) Dar ce îi motivează pe marii preoți și pe farisei să meargă la Pilat în zi de sâmbătă?
Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre. Acesta este răspunsul care este dat în mod normal celor care întreabă de ce Fiul lui Dumnezeu și-a încheiat zilele în cea mai infamă formă pentru un evreu, moartea pe cruce, moartea celor blestemați de Dumnezeu. Isus a murit pentru păcatele noastre. Nu numai pentru ale noastre, ci și pentru acei bărbați și femei care l-au precedat și, prin urmare, nu l-au cunoscut, și chiar pentru întreaga omenire care va veni. Dacă este așa, este inevitabil ca, uitându-se la crucifix, cu acel corp care a fost torturat, acoperit cu răni, brăzdat de valuri și cheaguri de sânge, acele cuie care sfâșie carnea, acei spini înfipți în capul lui Isus, oricine să se simtă vinovat. Sentimente de vinovăție care riscă să se infiltreze ca o substanță toxică în profunzimea psihicului uman, devenind ireversibile până la condiționarea pentru totdeauna a existenței individului, după cum știu bine psihologii și psihiatrii cărora nu le lipsește munca cu persoanele religioase devastate de scrupule și tulburări…
În Noul Testament există o reticență evidentă de a vorbi despre Iosif din Nazaret, soțul Mariei și tatăl lui Isus. Atât în scrisorile lui Paul, cât și în ceilalți autori ai Noului Testament, nu există nicio mențiune despre Iosif, dar ceea ce este surprinzător este rolul marginal pe care chiar și evangheliștii par să i-l acorde. Biserica îl prezintă pe Iosif ca tatăl „purtător de grijă” al lui Isus, conform celor scrise de Luca în Evanghelia sa. Dacă Luca vorbește despre Iosif ca tată al lui Isus,
Matei, în ciuda faptului că este evanghelistul care subliniază cel mai mult figura sa providențială pentru sfânta familie, îl exclude în manieră radicală din concepția fiului său.
O reflecție propusă de părintele Alberto Maggi cu ocazia sărbătorii Sfântului Iosif din 19 martie…
„Niciodată Isus nu a invitat pe cineva să facă pocăință, să se mortifice, cuvinte absente în învățătura sa, și cu atât mai puțin să facă sacrificii…”. Pe ilLibraio.it, intervenția fratelui Alberto Maggi, biblist, care vorbește despre semnificația Postului Mare…
Despre Lourdes s-a spus că „cea mai bună dovadă a apariției este însăși Bernadeta”. Dar cine este Bernadeta Soubirous? „Va fi o pacoste!”, a exclamat nașul Bernadetei în ziua botezului, în timp ce fetița plângea disperată pe tot parcursul celebrării. Nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată că venirea Bernadetei pe lume ar fi fost un adevărat cutremur pentru întregul mic sat Lourdes, pe atunci necunoscut. Pentru a o descoperi pe Bernadeta, este necesar să o eliberăm de reziduurile pioase care i-au înăbușit figura splendidă și au transformat-o într-o iconiță…
„Crăciunul prezentat de evangheliști este o lectură sau o interpretare teologică a nașterii lui Isus în lumina morții și învierii sale și, din acest motiv, paginile despre nașterea și prima copilărie a lui Isus sunt pagini extrem de semnificative și bogate în adevăruri teologice. Pentru a le descoperi, este necesar să începem o operațiune de curățare prin îndepărtarea acelor suprastructuri, chiar frumoase, care au ajuns să sufoce și să ascundă înțelesul profund al narațiunii evanghelice, atrăgând atenția asupra detaliilor inexistente sau secundare în detrimentul adevărurilor transmise…”
„Odată cu Isus nu mai este Legea, fie ea și divină, cea care călăuzește pașii omului, ci răspunsul la impulsurile vitale ale omului este cel care îl ghidează, conducându-l la realizarea acelei dorințe de plenitudine a vieții care constituie ființa sa și îl face să devină, asemenea lui Isus, fiu al lui Dumnezeu”…
