Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului – 15 august 2021
Comentariu de pr. Alberto Maggi, OSM
Evanghelistul Luca cuprinde existența Mariei între cele două coborâri ale Duhului Sfânt, prima în momentul Bunei-Vestiri când se formează în ea Isus, Fiul lui Dumnezeu, iar a doua în Cenaclu, în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coboară asupra comunității creștine primare; după aceea nu mai există vești despre Maria. Înfloresc numeroase devoțiuni și tradiții legate de Maria, dar nimic nu este întemeiat istoric.
Care a fost sfârșitul Mariei? În biserica timpurie s-a preferat să se vorbească despre adormire. Adormirea este inspirată din Evanghelii, unde imaginea morții este indicată prin verbul „a dormi”. Ce este dormitul? Nu este un sfârșit, ci este o pauză necesară pentru a permite persoanei să-și reia existența cu mai multă vigoare, motiv pentru care creștinii care mureau erau numiți sfinții adormiți. Apoi, începând cu secolul al VII-lea, în biserica noastră din Occident această sărbătoare a fost înlocuită încet cu sărbătoarea Ridicării Sfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer, dar ambele, atât adormirea, cât și asumpțiunea, intenționează să afirme aceeași realitate: moartea nu a întrerupt viața Mariei, ci a introdus-o în plenitudinea dimensiunii divine, iar acesta nu este un privilegiu extraordinar acordat de Domnul unei creaturi privilegiate precum Maria, ci este o posibilitate pentru credincioșii din toate timpurile.
În realitate, despre sfârșitul Mariei exista un text foarte prețios compus de Sfântul Meliton din Sardes care a murit în anul 190 și care indică în mod clar cum Maria a murit în partea superioară a Ierusalimului, actualul Munte Sion, și a fost îngropată în partea inferioară, spre Ghetsemani, într-un mormânt. Tradiția patristică orientală a îmbogățit această teologie prin una dintre cele mai uimitoare imagini cu care este indicat acest fapt al adormirii, icoana Adormirii Maicii Domnului. În ea o vedem pe Maria pe catafalcul locului morții, cadavrul Mariei, și pe Isus care o privește – Isus este deja îmbrăcat în haine glorioase – cu o tandrețe profundă, dar în brațele sale ține o copilă înfășurată în scutece. Cine este această copilă? Este Maria. Primii creștini credeau profund că noi nu murim niciodată, ci ne naștem de două ori, iar a doua oară este pentru totdeauna. Iată, imaginea adormirii este o imagine pe care poate ar trebui să o recuperăm la noi, în Occident: moartea nu este un sfârșit, ci un nou început și odată cu moartea persoanele sunt în brațele lui Isus. În timp ce în această viață Maria era cea care îl ținea în brațele ei pe Isus, acum, odată cu moartea, Isus, fiul, este cel care o ține în brațe pe mama sa.
În Biserica Catolică a existat reticență în a spune că Maria a murit, deoarece părea în contradicție cu faptul neprihănitei zămisliri și a păcatului originar. A fost nevoie de Ioan Paul al II-lea care, în audiența generală din 25 iunie 1997, a afirmat în mod clar că și Maria a murit și că moartea Mariei nu a fost o diminuare, ci o îmbogățire a vieții ei.
Pr. Alberto Maggi, biblist.
Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.
Sursa: Centrul de Studii biblice
Traducere:
„Maria a murit?
În Biserică a existat întotdeauna atât de multă reticență jenată cu privire la moartea Fecioarei Maria și niciodată nu a îndrăznit cineva să vorbească în mod deschis și clar despre moartea ei. Chiar și în documentele Conciliului Vatican al II-lea, pentru a nu afirma în mod clar că Maria a murit, s-au făcut acrobații literare și s-a folosit formula „la capătul vieții sale pământești” (LG 59). Ioan Paul al II-lea a fost cel care, în audiența din 25 iunie 1997, a spus în mod clar, și era pentru prima dată în Biserică, că Maica Domnului a murit, afirmând, de asemenea, că „experiența morții a îmbogățit persoana Fecioarei”.
Această reluctanță de a vorbi despre moartea Mariei a avut drept cauză contradicția evidentă dintre dogma Neprihănitei Zămisliri [8 decembrie] și doctrina Păcatului originar. Dacă moartea a intrat în lume din cauza păcatului originar, Maria, care a fost scutită de păcat, nu putea muri.
Astfel, Biserica a preferat să celebreze sfârșitul Mariei cu așa-numita sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului [15 august], o denumire care, începând din secolul al VII-lea, s-a schimbat în Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria. Ambele definiții aveau menirea să afirme același adevăr: moartea nu a întrerupt cursul existenței Mariei, care continuă să trăiască în plinătatea dimensiunii divine.
În icoana Adormirii Maicii Domnului, Cristos cel glorios privește cu atâta tandrețe trupul mamei întins pe pat. În brațele sale, Isus ține o nou-născută înfășurată în scutece: este Maria. De fapt, conform credinței primilor creștini, moartea este „ziua nașterii”, motiv pentru care noi nu murim niciodată, ci ne naștem de două ori, iar a doua oară pentru totdeauna. Când s-a născut Isus, mama a fost cea care l-a ținut cu dragoste în brațele ei, acum, când a murit, Fiul este cel care o ține cu tandrețe în brațe”. – pr. Alberto Maggi